Corul de tineret Bach al Bisericii Evanghelice C.A. (Honterusgemeinde) a fost înființat în anul 1993 de către Eckart Schlandt , ca adăugire la corul "mare" Bach. Începând cu anul 2004, Steffen Schlandt este dirijorul, atât al corului de tineret, cât și al corului mare Bach. Cântăreții au alcătuit împreună, un repertoriu ce cuprinde intonări pentru 4 până la 8 voci, din perioada Evului Mediu până la modernism. Cei aproximativ 20 de membrii fac parte din 6 confesiuni şi vorbesc trei limbi materne.
Corul de tineret Bach a participat, înainte de toate, la răspândirea repertoriului sacru prin concerte în Transilvania, apelând totodată la bogata zestre de tradiție muzicală locală.
În ultimii ani au fost create două DVD-uri și patru CD-uri, care conțin piese necunoscute și uitate,fiind readuse astfel la lumină. Totodată, corul de tineret Bach dorește să atragă atenția asupra valorosului și amenințatului peisaj organistic transilvănean, oferind numeroase concerte caritabile pentru susținerea proiectelor de restaurare.
Ca semn al aprecierii sale generale, corul de tineret Bach a fost invitat în turnee locale și în străinătate (München, Dresden, Zürich, Winterthur, Ulm, Stuttgart ș.a.). Corul reprezintă, fără urmă de îndoială, diversitatea colorată culturală a Transilvaniei și a României.